Gloria! G-L-O-R-I-A!

"Gloria" înseamnă câteva acorduri banale şi sentimentul nerostit pe care, probabil, fiecare bărbat l-a trăit la un moment dat cândva în adolescenţă.

Este vorba despre o melodie lansată de Them în 1964, scrisă de Van Morrison, făcută celebră de The Doors (sau asta e varianta care mi-a rămas mie la inimă) şi preluată de cam toate trupele rock-ului anilor '60.

Ce este aşa special la "Gloria"? Tehnic, am văzut discuţii despre un ritm perfect pentru concerte, dar nu poate fi numai atât. "Gloria" e interpretarea solistului, poate că de aceea varianta Doors este excepţională, dar "Gloria" este şi textul, unul care reconstruieşte impulsivitatea sexuală a adolescenţei, întrupează dorinţa şi versurile înving mai întâi timiditatea primelor iubiri, rostind pentru fiecare un monolog al gândului păstrat individual într-un loc ascuns al minţii prin care, până la urmă, câţi nu am trecut? Gândiţi-vă dacă nu v-aţi regăsit vreodată în cuvintele următoare:

When she comes to my house
She knocks upon my door
And then she comes in my room
Yeah, an' she make me feel alright
Din varianta Them (iniţială)

Ok, iar de aici, cel puţin în interpretarea Doors, pudoarea pică şi ea... chiar dacă şi în ziua de azi sunt destul de puţine siteuri de versuri din muzică în care să se redea pasajul complet folosit de Jim Morrison în concerte când interpreta "Gloria", din majoritatea lipsind versurile "Now why don't you wrap your lips around my cock, baby!".


Asculta mai multe audio Muzica

Did you hear about my baby.
She come around.
She come round here.
Her head to the ground.
Come 'round here just about midnight.
She'll make me feel so good,
Make me feel all right.

She come round my street, now.
She come to my house.
Knock upon my door.
Climbing up my stairs,
One, two, three...
Come on up, baby.
Here she is in my room, oh boy.

Hey what's your name?
How old are you?
Where'd you go to school?
Uh, huh. Yeah.
Uh, huh yeah. Oh, oh yeah.
Oh yeah. Oh, huh.

Well now then we know each other
A little bit better,
Why don't you come over here
Make me feel all right!

Gloria. Gloria. Gloria.
(Gloria.)
Gloria
(Gloria.)
Gloria.
(Gloria.)
Gloria.
(Gloria.)

All night.
All day.
All right.
Okay, yeah.

You were my queen and I was your fool,
Riding home after school.
You took me home, babe
To your house.
Your father's at work,
Your momma's out shopping around.
Took me into your room.
Show me your thing.
Why'd you do it, baby?

Getting softer.
Slow it down.
Softer.
Get it down.
Now you show me your thing.
Now why don't you wrap
Your lips around my cock, baby.
(Whoa! Suck it.)
Yeah.
(Taste it.)
Wrap your legs around my neck.
(Eat it.)
And wrap you arms around my feet, yeah.
(Lick it.)
Wrap your hair around my skin.
(whistle)
Yeah.
I'm gonna eat ya, honey, yeah.
(Come on.)
I'm gonna eat ya, baby, yeah.
I'm gonna - huh, all right.
Okay, yeah.

It's getting harder.
(It's getting harder)
Getting faster, too.
(Getting longer.)
It's getting too darn fast,
It's gotta wiggle around too much.
(Work it.)
It's getting harder.
It's gonna rip you in two, honey.

All right.
Come on, love
Now, let's get it on.
Too late, too late, too late,
Too late, too late, too late.
Can't stop.
Make me feel all right, babe.

G-L-O-R-I-A!
Gloria.
(Gloria.)
Oh, yeah.
(Gloria.)
Oh, right.
(Gloria.)
(Gloria.)

Keep the whole thing going, baby!
All right.

"Gloria" a fost clasată pe locul 69 (poziţie cu un sens aparte, of course) într-o clasificare făcută de Dave Marsch, "The Heart of Rock & Soul: The 1001 Greatest Singles Ever Made".

Încă o dată, ideile geniale se confirmă a fi atât de simple...

PS: Bineînţeles, în interpretarea Doors, Ray Manzarek a adăugat şi el acel ceva magic din orga lui care marchează trupa de la un cap la altul, dar despre asta o să scriu altă dată.

Pe Innuendo de la Queen vă doresc un sincer La mulţi ani

Intrăm în 2010 şi credem că vremurile se schimbă uşor, mereu, treptat, dar fără calendar, ne învârtim iar pentru o zi între urări, între felicitări, între vise şi dorinţe rostite fără realitate, captivi într-o lume în care simţim că suntem copleşiţi, în care coordonatele rămân la fel, în care prejudecăţile se perpetuează fără încetare, dar o lume în care ne simţim datori să sperăm, să ne temem de repercursiunile anunţate prin biserici ale unor Dumnezei răzbunători. O lume în care ne simţim datori să urâm, să luptăm pentru idealuri pe care ni le însuşim superficial şi cărora ne dedicăm în totalitate fără vreun dram de cugetare, o lume pe care o începem an de an cu şampanie şi pupături şi o încheiem într-o furie nebună după reduceri de preţuri doar pentru a o lua de la capăt după un ciclu perfect al pământului, visând cu mintea golită cotidian mereu la aceleaşi idealuri.

Ne vedem la anul, eu am acum de făcut urări, de dat mesaje, de sunat în stânga şi în dreapta, am de hrănit o viaţă care, până la urmă, nici nu ştiu dacă are viaţă în ea. Pe Innuendo de la Queen vă doresc un sincer La mulţi ani… “Till the end of time”!



While the sun hangs in the sky and the desert has sand
While the waves crash in the sea and meet the land
While there's a wind and the stars and the rainbow
Till the mountains crumble into the plain
Oh yes we'll keep on tryin'
Tread that fine line
Oh we'll keep on tryin' yeah
Just passing our time
While we live according to race, colour or creed
While we rule by blind madness and pure greed
Our lives dictated by tradition, superstition, false religion
Through the eons, and on and on
Oh yes we'll keep on tryin'
We'll tread that fine line
Oh we'll keep on tryin'
Till the end of time
Till the end of time

Through the sorrow all through our splendour
Don't take offence at my innuendo

You can be anything you want to be
Just turn yourself into anything you think that you could ever be
Be free with your tempo, be free be free
Surrender your ego - be free, be free to yourself

Oooh, ooh -
If there's a God or any kind of justice under the sky
If there's a point, if there's a reason to live or die
If there's an answer to the questions we feel bound to ask
Show yourself - destroy our fears - release your mask
Oh yes we'll keep on trying
Hey tread that fine line
Yeah we'll keep on smiling yeah
And whatever will be - will be
We'll just keep on trying
We'll just keep on trying
Till the end of time
Till the end of time
Till the end of time

Esenţa nu poate fi negată

Am observat că Discovery retransmite în ultima perioadă un serial, "Final 24". Este vorba despre mari simboluri, în general ale muzicii secolului XX, decedate timpuriu sau surprinzător, iar printre teme sunt Jim Morrison, Janis Joplin, Keith Moon, 2Pac Shakur etc.
Documentarul reconstituie ultimele 24 de ore din viaţa respectivei celebrităţi, are fel şi fel de interviuri, construieşte portrete şi dă verdicte.

Episoadele privitoare la cele patru nume enumerate le-am văzut şi toate au aceeaşi trăsătură. Se conturează imaginea personalităţii, se prezintă evenimente şi apoi moartea, totul într-o lumină sumbră care te lasă cu senzaţia că subiectul putea evita deznodământul tragic dacă nu lua o doză, dacă nu ar fi consumat o viaţă fel şi fel de droguri sau alcool.

Numai că prin această impresie, realizatorii documentarelor "Final 24" neagă exact trăsăturile care au construit aceste personalităţi. Altfel, de exemplu Janis Joplin nu ar fi avut niciodată curajul să se urce pe scenă, Jim Morrison poate că ar fi rămas închis într-un cerc lipsit de creativitate.

La fel cum talentul, geniul şi originalitatea au fost caracteristici pentru aceştia, parte integrantă din fiecare a fost şi abuzul de orice fel. Practic documentarele promovează ca imagine generală pentru toţi lipsa de limite, dar ca element total negativ. Însă pentru a depăşi limitele omului mediu, omului normal, nu poţi face asta doar în creaţie, ci şi în distrucţie. Sunt părţi componente şi dependente una de alta într-un caracter, de aceea esenţa unei persoane nu poate fi negată, spunând că Jim Morrison ar fi trăit şi acum şi era la fel dacă nu ar fi avut vreun viciu.

Uneori am rescris rockul

(text scris in 14 mai 2007 pe defunctul Yahoo 360)

Ca tot romanul, si eu m-am nascut poet si de-a lungul vietii am avut destule interventii neavizate asupra textelor anumitor piese pe care nu le intelegeam si le dadeam eu alte sensuri.

Printre primele versuri in engleza greu de inteles (pentru mine) erau cele de la Manowar, de pe "Triumph of the steel". Albumul asta mi-a ridicat niste mari dileme la varsta de 12 ani. Adusese sora-mea o caseta acasa si dupa ce am ascultat putin, ma speriasem ca imi placea si ma atragea "asemenea muzica". Nu stiu de ce, ramasesem cu impresia ca e rau sa ascult caseta aia, ca sunt satanisti (probabil ca cineva facuse la un moment dat o remarca si mi-a ramas infipta atunci in gandire). La subiect, cand am redescoperit Manowarul si am citit versurile, ma miram "cum naiba am inteles eu" niste bazaconii complete? Dar vorba lui frate-miu, unele interpretari gresite sunau mai bine decat originalul.

Apoi Nirvana este o alta provocare pentru inventatorul de versuri din mine. Chiar si acum, dupa ce am citit de vreo cateva ori textele pentru "Smells like teen spirit", Lithium samd fredonez tot inventiile mele.
In fine, LA Woman, de la Doors, a fost un mister. Multi ani de zile, "Mister Mojo risin' " a fost pentru mine "It's a full moon risin' " sau "It's a motor runnin' ". Mai inventasem cuvinte si la alte piese, cum ar fi "The End".

PS: Nu mai zic despre interpretarile gresite din piese cantate in romana, de la Cargo sau Iris.