Aţi fost vreodată întrebaţi care e formaţia voastră preferată şi de ce? Sau care ar fi piesele pe care le-aţi pune într-un Top 10 şi care ar fi pe primul loc?
Acum vreo săptămână mă întreba cineva şi cred ca nici un top 50 nu ar fi fost suficient de mare. Pentru numărul 1 aş fi avut cel puţin 15 piese candidate, fiecare cu cel putin un motiv foarte bun. Dacă m-aţi fi întrebat acum vreo 12 ani care e preferata, răspunsul ar fi fost Ziua vrajitoarelor, acum opt ani era All along the watchtower, varianta lui Hendrix, acum vreo patru ani era Child in time, iar acum... multe. Cred că fiecare perioadă din viata mea a avut o piesă pe care am rezonat foarte bine, iar acesta este probabil motivul pentru care, câte o piesa a devenit preferata mea in perioada respectivă.
Mă gândeam să scriu acum despre piesele si formaţiile mele preferate şi să spun motivele, dar nu cred ca e bine să le pun pe toate deodată pentru că una lângă alta şi-ar pierde din farmec. Mai nou, consider că pentru orice piesă bună e nevoie de timp ca să o diger ca sunet, mesaj, să înteleg contextul în care a fost compusă şi să reflectez asupra motivelor pentru care îmi place atât de mult.
Una din piesele care brusc mi s-a părut genială si care m-a obsedat vreo doua luni a fost Bron Yr Aur Stomp de la Led Zeppelin. Să vă spun de ce. Deşi ascultasem piesa de sute de ori la gramadă cu alte piese, nu ieşea deloc in evidenţă. Însă, acum caţiva ani am primit de la fratele meu un cadou cu toate albumele Led Zeppelin şi o carte cu mici povestioare despre formaţie si felul în care au compus fiecare album.
Aşa am aflat că aproape toate piesele de pe albumul Led Zeppelin III au fost compuse într-o casă fără electricitate şi apă curentă din Ţara Galilor. M-am gândit: "Zeppelin fără curent?!?! Nu se poate!!! Trebuie să mai ascult o dată..." Atunci parcă mi-a pus cineva ochelari pentru prima dată şi am înţeles de ce e albumul acela atât de diferit de celelalte. Nimeni nu ar fi putut să compună un sunet atât de apropiat de natura umană şi de plăcerile simple ale vieţii într-un studio din centrul oraşului. Sunetul vântului prin pădure sau originile blues-ului şi rock-ului nu le poţi descoperi într-un monstru de metal şi asfalt.
Totuşi, mulţi îmi pot spune că Bron Yr Aur Stomp nici nu se poate compara cu piese celebre cum sunt Kashmir sau Stairway to heaven, dar tocmai asta este ideea... nu se poate compara. E complet diferită de alte piese, dar atât de apropiată de micile lucruri care fac viaţa frumoasă, încât nu mă pot sătura de senzaţia pe care mi-o dă de fiecare dată când o ascult.
Dacă vrei, dă-i Blogului de Rock un like pe Facebook.
Posts
