Zvonurile se adeveresc. Ieri am auzit din nou zvonul că Stonesii se reunesc în 2010 pentru un nou album, iar azi pe radio din nou am prins aceeaşi ştire, chiar cu un citat din Keith Richards, care spunea că şi-a pus agenţii să discute cu agenţii lui Mick jagger şi restul membrilor pentru o mică încălzire.
Stones deja în 2010 a relansat "Exile"-ul în aprilie, pe care, faţă de albumul original, sunt adăugate câteva bonus-track-uri şi câteva piese absolut noi, inclusiv never-heared-before-ul "Plundered my soul", realizat în aceeaşi notă clasică Stones.
Cautare
Thursday, May 13, 2010
Rolling Stones reintră în studio!
Publicat de Valentin Serbanut at 11:38 AM 0 comentarii
Etichete: album, rock n roll, the rolling stones
Sunday, April 18, 2010
"I Am The Blues"
Din discografia lui Willie Dixon mi-au rămas ochii peste albumul "I Am The Blues", o veritabilă colecţie formată din cele mai mari piese compuse de el şi cântate de o mulţime de trupe all around the world, all around the time. "Little Red Rooster" (singurul blues ajuns vreodată pe primul loc în "UK singles chart" în interpretarea Stones), "You Shook Me", "Back Door Man" sau "I Can't Quit You Baby" vă spun ceva?
Teme simple, cuvinte din suflet, ritmuri de bază, instrumente zgârcite în acorduri dar care spun poveşti întregi printr-o coardă ciupită. Piesele de pe "I Am The Blues" m-au transpus, mă transpun într-o stare, într-un cadru în care parcă stau într-un bar făcut tot din lemn maro lăcuit, cu un val de fum de ţigară, în faţa unui om care-mi povesteşte irezistibil viaţa. Când se gată o poveste, mă trezesc dorind încă una, apoi încă una, încă una...
"The Blues are the true facts of life expressed in words and song, inspiration, feeling, and understanding". Poate cineva contesta?
Publicat de Valentin Serbanut at 5:20 PM 0 comentarii
Etichete: Led Zeppelin, the blues, The Doors, the rolling stones, Willie Dixon
Monday, March 15, 2010
Beatles vs. Stones, ce preferaţi?
Pele sau Maradona, Linux sau Windows, Lamborghini sau Ferrari, America sau Rusia, The Beatles sau The Rolling Stones...
Beatles erau băieţii buni ai Angliei, Stones erau băieţii răi, o rivalitate cultivată de ambele formaţii în anii '60, chiar dacă pe parcurs munca lor s-a interpus, cum ar fi în piesa "I wanna be your man", scrisă de John Lennon şi Paul McCartney, dar interpretată de The Rolling Stones, iar Mick Jagger a făcut backing vocals pe "All You Need Is Love" al The Beatles.
Mai jos, găsiţi o descriere poate perfectă a disputei Beatles-Stones, apoi aveţi un sondaj.
“If you truly loved pop music in the 1960s… there was no ducking the choice and no cop-out third option,” one writer remarked. “You could dance with them both,” but there could never be any doubt about which one you’d take home.
Much of this was by design. With their matching suits, mop-tops, and cheeky humor, the Beatles largely obscured their origins as working-class Liverpudlians; by contrast, under the influence of their wily manager, Andrew Loog Oldham, the Stones cultivated a decadent, outlaw image, even though they mostly hailed from the London suburbs. “The Beatles were thugs who were put across as nice blokes,” someone remarked, “and the Rolling Stones were gentlemen who were made into thugs by Andrew.”Voi ce alegeţi?
JOHN MCMILLIAN, The Believer, iunie 2007
Publicat de Valentin Serbanut at 5:34 PM 6 comentarii
Etichete: rivalitate, sondaj, the beatles, the rolling stones
Saturday, January 9, 2010
A avut cineva, vreodată, tot ce şi-a dorit?
Se întâmplă ca o poză sau o melodie să îţi trezească momente care nu ştiai că mai păstrează un sens aparte pentru tine, care îţi zguduie brusc liniştea şi te fac să vorbeşti aiurea, să spui lucruri care contau doar pentru tine şi să te expui într-un discurs terminat fără excepţie cu un gust din care doar regretul există, un gust amar care ;tii c[ nu vine din ţigara pe care o fumezi cu sete.
Sunt sigur că avem cu toţii regrete care uneori revin în gând şi cel mai bine credem că este să le uităm, să ne prefacem că nu au existat vreodată. Unora li se frâng într-o secundă vise mari de-o viaţă şi nici măcar nu se întâmplă asta din cauza lor, alţii îşi frâng singuri visele mici şi sunt şi oameni care îşi reprimă impulsul pentru un moment potrivit care nu va mai veni vreodată.
Creştem, trăim şi murim fără să avem vreodată, măcar unul dintre noi, tot ce şi-a dorit, "You can't always get what you want"...
Publicat de Valentin Serbanut at 2:16 AM 0 comentarii
Etichete: amintiri, mesaj, the rolling stones
Thursday, December 17, 2009
E ziua bătrânelului veşnic tânăr
Undeva în Dartfort, în urmă cu fix 66 de ani, gângurea pentru prima dată cel care avea să creeze probabil cel mai cunoscut riff de chitară din istoria rock & roll-ului. Putea să se oprească acolo şi să fie şi acum la fel de mare.
“Getting old is a fascinating thing. The older you get, the older you want to get.
Publicat de Valentin Serbanut at 4:55 PM 2 comentarii
Etichete: aniversare, keith richards, rock n roll, the rolling stones
Wednesday, November 4, 2009
Omul care a luat cu el în mormânt epoca hippie
"Love and peace", cuvinte care au trezit una din cele mai mari mişcări sociale, care au născut "flower power"-ul Americii şi au trezit poate cel mai important fenomen din istoria muzicii: Mişcarea hippie, exprimarea generalizată a rock 'n roll-ului şi mişcarea pură a rebeliunii împotriva violenţei, cu un concert Woodstock (15-18 august 1969, lângă New York) la apogeu devenit peste ani o icoană a culturii pop. Mişcarea hippie a "murit" însă la numai patru luni de la cele "3 Days of Peace & Music", odată cu o încercare de reeditare a Woodstock-ului, de data aceasta pe coasta de vest a Americii, la San Francisco.
Concertul fusese planificat de The Greatful Dead, iar The Rolling Stones (care nu a fost invitată la Woodstock) urma să fie highlight-ul evenimentului, însă organizarea s-a lovit de mai multe impedimente. Locaţia a fost schimbată în mai multe rânduri, iar cu numai două zile înainte de concert s-a ajuns la o decizie finală: Altamont Speedway.
Din lipsa aprobărilor şi dezordinii, poliţia nu a mai asigurat ordinea, The Greatful Dead s-a retras din organizare, lumea se strângea deja în San Francisco venită de peste tot şi The Rolling Stones a rămas cu acest concert de definitivat.
Pe baza unor experienţe trecute cu un club de bikeri englezi şi pe recomandarea celor de la The Greatful Dead, the Stones au angajat pentru ordine banda de motociclişti Hell's Angels, plătindu-le acestora 500$... în bere.
300.000 de oameni au venit la "noul Woodstock", însă, pe baza consumului de alcool şi de droguri, pe tot parcursul acelei zile lucrurile au degenerat continuu, au apărut violenţe în mulţime, iar formaţiile au făcut mai multe apeluri la calm de pe scenă. Inutil, publicul devenise prea agitat, Hell's Angels deveniseră agresivi după ce hipioţii le-au răsturnat câteva motociclete, s-au înarmat cu lanţuri şi tot ce au avut la îndemână, iar unii au încercat să intre peste mulţime cu motocicleta.
Nici muzicienii nu au scăpat prea uşor. Marty Balin (Jefferson Airplane) a fost făcut KO după un pumn în faţă primit de la un Hell's Angel, iar Denise Jewkes, solista unei trupe locale, s-a ales cu o fractură craniană după ce a fost lovită în cap de o cutie de bere aruncată din public.
The Greatful Dead au refuzat să mai urce pe scenă şi au plecat, iar odată cu lăsarea serii, a început reprezentaţia Stones-ilor. În faţa scenei, una de aproximativ un metru înălţime, s-au bulucit instant câteva mii de oameni, Hell's Angels au ripostat şi s-au creat primele meleuri de bătaie. Mick Jagger, vizibil marcat, a întrerupt concertul la câteva acorduri de la startul piesei "Sympathy for the Devil", a ameninţat cu retragerea de pe scenă, dar evident asta nu se putea întâmpla. La numai câteva minute distanţă, în timpul melodiei "Under My Thumb" (nu în timpul "Sympathy for the Devil", cum preciza în cronica acelui concert revista RollingStone), s-a produs incidentul care avea să fie propagat în timp ca moment marcant pentru finalul perioadei hippie.
"Cheia" a fost Meredith Hunter, un adolescent afro-american de 18 ani, venit la Altamont cu iubita lui caucaziană, elemente importante pentru că au existat teorii rasiste pentru ceea ce s-a întâmplat atunci. Indiferent de flower power, o fată albă la braţ cu un bărbat de culoare reprezenta o situaţie puţin tolerată, iar într-o bandă de motociclişti aproape deloc. Murdock, porecla lui Meredith Hunter, a fost ucis de un membru al Hell's Angels, înjunghiat la câţiva metri de scena pe care cântau Jagger & co. Una din camerele care filmau concertul a surprins întregul scandal iar imaginile aveau să fie înglobate într-unul din cele mai tulburătoare documentare despre rock 'n roll, "Gimme Shelter". În filmare, se vede un pistol pe care Hunter l-a scos din haina sa, apoi într-o secundă, Alan Passaro, un membru Hell's Angels, a sărit peste el, l-a prins cu o mână pe Meredith iar cealaltă mână a fulgerat de două ori cu o lamă în spatele hipiotului. "It's a classic street-fighter's move, beautifully executed" (John Burks, în articolul "Rock & Roll's Worst Day", RollingStone).
Pentru moartea lui Meredith Hunter există mai multe teorii. Înainte de a fi pozat într-o victimă inocentă, este bine de spus că băiatul era membrul unei bande de cartier din Los Angeles, pe atunci denumită "club", East Bay Executors, iar autopsia a dezvăluit urme de injecţii pe braţele sale şi droguri în sânge în momentul morţii. Ok, pe de altă parte, erau alte vremuri şi la Altamont probabil că nu exista persoană "trează" în acea zi.
Passaro, ucigaşul lui Hunter, care adunase şi alte condamnări şi până la moartea lui a mai adăugat câteva, a fost acuzat de crimă şi la trei ani a fost achitat pentru auto-apărare. În achitarea lui a contat foarte mult şi faptul că Murdock avea şase răni de înjunghiere, deşi pe înregisttrare s-a văzut că Passaro lovise de numai două ori. Ceea ce duce la un scenariu: Meredith Hunter intrase într-o altercaţie mai devreme cu Hell's Angels, s-a dus la maşina sa de unde a luat pistolul pentru a se răzbuna şi s-a întors lângă scenă însoţit de Patti, iubita lui. Ideea avea să îl coste viaţa, dar nici ancheta de atunci, nici o anchetă mult mai recentă nu au putut găsi un al doilea criminal. Ambele s-au încheiat cu concluzia că Passaro este totuşi autorul celor şase înjunghieri, mai ales că după ce Hunter a picat rănit la pământ a existat o îmbrânceală generală a Hell's Angels în jurul tânărului.
De altfel Patti, care ulterior avea să spună că într-adevăr, Hunter a făcut un drum până la maşină, dar pentru a o chema să vadă concertul Stones. Nu a precizat vreodată că ar fi fost rănit în acel moment. Din declaraţiile apropiaţilor, Murdock avea mai mereu o armă de foc la el.
Crima, investigaţiile, existenţa înregistrării şi implicarea unei organizaţii precum Hell's Angels a provocat în acea vreme mai multe ameninţări cu moartea pentru cameramani, organizatori şi alte persoane, iar zvonul că Hell's Angels a stabilit un preţ pentru "capul" lui Mick Jagger este şi acum de actualitate.
The Rolling Stones, proprietarul de la Altamont Speedway şi alte câteva persoane din organizare au fost la un moment dat suspicionate de complicitate la crimă, dar achitarea lui Passaro pentru auto-apărare a eliminat acuzaţiile. Mama lui Meredith Hunter a pornit şi ea o acţiune în instanţă împotriva Stones-ilor, cerând despăgubiri de 500.000$. S-a ajuns la o înţelegere pentru o sumă mult mai mică, 10.000$.
Contrar evenimentelor, poate că nu este nici prea mare vina Hell's Angels pentru ceva. Li s-a dat o putere pe mână mult prea mare, iar multe incidente au fost create de ei pentru că au avut cum să le creeze, pentru că era în natura lor să le creeze. Apoi erau evident depăşiţi de situaţii, numeric şi moral. La trei patru sute de mii de fani, nu aveau cum să facă faţă aproximativ 300 de bikeri. Era de aşteptat ca în momentul în care apar tensiunile, Hell's Angels să se apuce să spargă capete pentru a da exemple, mai ales că au avut de-a face şi cu unii spectatori complet "deraiaţi". Însă lovirea muzicienilor, cum au păţit cei de la Jefferson Airplane, a dus de asemenea la o situaţie degenerantă.
Deci vina The Rolling Stones? Poate... vă voi oferi în schimb o singură declaraţie dată de Keith Richards la scurtă vreme după concertul de la Altamont în publicaţia Evening Standard, preluată de RollingStone Magazine. Ar trebui să fie suficient pentru un răspuns corect:
"The violence just in front of the stage was incredible. Looking back I don't think it was a good idea to have Hell's Angels there. But we had them at the suggestion of the Grateful Dead. The trouble is it's a problem for us either way. If you don't have them to work for you as stewards, they come anyway and cause trouble"
În afară de această declaraţie de la Keith, de-a lungul timpului, membrii formaţiei The Rolling Stones au evitat subiectul pe cât posibil şi mai există o singură reacţie venită de la Mick Jagger la câteva ore după concert:
"I know San Francisco by reputation. It was supposed to be lovely here not uptight. What happened? What's gone wrong? If Jesus had been there, He would have been crucified." Mick Jagger, conform Esquire.com, în articolul "Aquarius Wept", de Ralph G. Gleason
Pe lângă Hunter, la Altamont au mai murit doi oameni călcaţi de o maşină, iar un altul s-a înecat într-o canalizare. Alte zeci de persoane au fost bătute de Hell's Angels, şi rănite.
Acestea sunt urmările directe, însă mai importantă decât toate acestea a fost consecinţa indirectă a concertului de la Altamont. Epoca hippie murise odată cu Meredith Hunter. "Love and peace" de la Woodstock fusese îngropat în bătăi şi ură, toleranţa fusese înlocuită de intoleranţă. "Irrational violence", aşa a fost caracterizat concertul de presa vremii. Au fost suficiente greşelile de organizare şi atitudinea Hell's Angels care au încercat să impună prin forţă şi duritate o lege proprie tinerilor care refuzaseră atâtea legi, celor care se răzvrătiseră, schimbând radical o societate prin mişcarea hippie.
GYJPF7BGP4WR
Publicat de Valentin Serbanut at 7:56 AM 0 comentarii
Etichete: altamont, crima, hells angels, hippie, meredith hunter, the rolling stones, woodstock
Thursday, September 10, 2009
Rolling Stones pregăteşte un nou album

După ce bârfa care anunţa că va pleca din trupă Charlie Watts a fost dezminţită de fel şi fel de surse mai mult sau mai puţin apropiate, s-a întărit un alt zvon care acum trezeşte interesul măcar online vizavi de Rolling Stones.
Cică "The Greatest Rock And Roll Band in the World" pregăteşte un nou album pentru 2010 cu Jack White - solistul de la The White Strippes - ca producer, după ce Keith Richards a recunoscut într-o declaraţie acordată revistei RollingStone că a înregistrat alături de White două piese în studio. Totuşi, Keith a negat că se lucrează la un nou album Stones, dar a adăugat că ar fi încântat să lucreze în 2010 la un nou disc al formaţiei.
Discurs familiar, so get your ya-ya's out! :)
Publicat de Valentin Serbanut at 5:53 AM 0 comentarii
Etichete: album, jack white, the rolling stones
Tuesday, September 8, 2009
Clasificarea celor mai buni chitaristi... Oare?
Fără îndoială, cel mai cunoscut top 100 al chitariştilor este făcut de revista Rolling Stone în 2003. Dacă în privinţa primului loc nu prea există dubii, Jimi Hendrix fiind considerat (aproape) unanim regele chitării electrice, restul locurilor sunt discutate şi discutabile. "Chuck Berry numai pe 6?", "Kurt Cobain prea sus pe 12", O groază de alţii care ar merita mai sus, unul cu siguranţă complet subestimat, Angus Young trecut abia pe locul 96, dar mai ales un top din care lipseşte un băiat de podium, părere regăsită în mai toate criticile acestui top. Slash, fostul ghitarist al Guns N'Roses, cel care a scris November Rain în istoria muzicii rock prin soloul lui, cel care a făcut o baladă rock dintr-o piesă a regelui pop Michael Jackson (Give into me), Slash, cel lăsat pe din afară de Rolling Stone Magazine.
Nu ştiu care e istoria şi care sunt poveştile din spatele acestui top100, dar fără includerea lui Slash, cred că Rolling Stone şi-au demolat practic singuri topul sau credibilitatea lui.
Aş putea spune că recomand un alt top, cel făcut pe siteul The Top Tens, dar fiind vorba de popularitate şi bazat numai pe voturi (cred), lipsesc oameni care au inventat practic chitara, precum Chuck Berry, sau lipsesc chitarişti fantastici care însă nu au avut un prim-plan, cum ar fi Robby Krieger de la The Doors.
Varianta site-ului The-Top-Tens.com
100 Greatest Guitarists of All Time, acording to Rolling Stone
1 Jimi Hendrix
2 Duane Allman of the Allman Brothers Band
3 B.B. King
4 Eric Clapton
5 Robert Johnson
6 Chuck Berry
7 Stevie Ray Vaughan
8 Ry Cooder
9 Jimmy Page of Led Zeppelin
10 Keith Richards of the Rolling Stones
11Kirk Hammett of Metallica
12 Kurt Cobain of Nirvana
13 Jerry Garcia of the Grateful Dead
14 Jeff Beck
15 Carlos Santana
16 Johnny Ramone of the Ramones
17 Jack White of the White Stripes
18 John Frusciante of the Red Hot Chili Peppers
19 Richard Thompson
20 James Burton
21 George Harrison
22 Mike Bloomfield
23 Warren Haynes
24 The Edge of U2
25 Freddy King
26 Tom Morello of Rage Against the Machine and Audioslave
27 Mark Knopfler of Dire Straits
28 Stephen Stills
29 Ron Asheton of the Stooges
30 Buddy Guy
31 Dick Dale
32 John Cipollina of Quicksilver Messenger Service
33 & 34 Lee Ranaldo, Thurston Moore of Sonic Youth
35 John Fahey
36 Steve Cropper of Booker T. and the MG's
37 Bo Diddley
38 Peter Green of Fleetwood Mac
39 Brian May of Queen
40 John Fogerty of Creedence Clearwater Revival
41 Clarence White of the Byrds
42 Robert Fripp of King Crimson
43 Eddie Hazel of Funkadelic
44 Scotty Moore
45 Frank Zappa
46 Les Paul
47 T-Bone Walker
48 Joe Perry of Aerosmith
49 John McLaughlin
50 Pete Townshend
51 Paul Kossoff of Free
52 Lou Reed
53 Mickey Baker
54 Jorma Kaukonen of Jefferson Airplane
55 Ritchie Blackmore of Deep Purple
56 Tom Verlaine of Television
57 Roy Buchanan
58 Dickey Betts
59 & 60 Jonny Greenwood, Ed O'Brien of Radiohead
61 Ike Turner
62 Zoot Horn Rollo of the Magic Band
63 Danny Gatton
64 Mick Ronson
65 Hubert Sumlin
66 Vernon Reid of Living Colour
67 Link Wray
68 Jerry Miller of Moby Grape
69 Steve Howe of Yes
70 Eddie Van Halen
71 Lightnin' Hopkins
72 Joni Mitchell
73 Trey Anastasio of Phish
74 Johnny Winter
75 Adam Jones of Tool
76 Ali Farka Toure
77 Henry Vestine of Canned Heat
78 Robbie Robertson of the Band
79 Cliff Gallup of the Blue Caps (1997)
80 Robert Quine of the Voidoids
81 Derek Trucks
82 David Gilmour of Pink Floyd
83 Neil Young
84 Eddie Cochran
85 Randy Rhoads
86 Tony Iommi of Black Sabbath
87 Joan Jett
88 Dave Davies of the Kinks
89 D. Boon of the Minutemen
90 Glen Buxton of Alice Cooper
91 Robby Krieger of the Doors
92 & 93 Fred "Sonic" Smith, Wayne Kramer of the MC5
94 Bert Jansch
95 Kevin Shields of My Bloody Valentine
96 Angus Young of AC/DC
97 Robert Randolph
98 Leigh Stephens of Blue Cheer
99 Greg Ginn of Black Flag
100 Kim Thayil of Soundgarden
Publicat de Valentin Serbanut at 2:32 AM 0 comentarii
Etichete: cel mai bun chitarist, chitara electrica, slash, the rolling stones, the top tens, top
Wednesday, September 2, 2009
Stones îşi caută toboşar (dezminţită ulterior)
Charlie Watts pleacă din trupa The Rolling Stones după 46 de ani, conform siteului undercover.com Charlie este cel mai vârstnic dintre componenţii trupei şi nu este la prima tentativă de despărţire de Stones.
UPDATE Fran Curtis, ofiterul de presa al trupei The Rolling Stones, neaga despartirea lui Charlie de formatie. AICI
Publicat de Valentin Serbanut at 2:30 AM 0 comentarii
Etichete: charlie watts, despartire, the rolling stones
