Chinese Democracy, intre prejudecata si evidenta

(text scris in 21.12.2008)

Guns N' Roses a lansat de o luna noul album. Din vechea trupa a ramas Axl Rose si cam atat. "Chinese Democracy" apare la 17 ani distanta fata de precedentul album de studio, "The Spaghetti Incident" si, cum era normal, si-a facut cale prin topurile rock actuale.

Dupa o ascultare, "noul" GNR suna mai dezordonat, pare mai zgomotos si tocmai de aceea parca a mai pierdut din forta pe care trupa o emana in trecut. Bateria are un rol mai mic, nu mai dicteaza ritmul cum se intampla in piese precum "You Could Be Mine", "Double Talkin' Jive", "Paradise City" etc. In majoritatea cazurilor, solourile de ghitara sunt mai tulburi, s-au rarit si parca le lipseste ceva. Piesele par mai monotone, nu apar ruperi de ritm si urmeaza trendul hard rockului actual, adica o suprapunere totala a instrumentelor folosite in piesa, plus o zbieratura de voce. Pe scurt, personal, as fi dorit sa vad (aud) mai multa inventivitate in piesele de pe Chinese Democracy.
Dar daca renunt la comparatia cu vechiul GNR, cu ce a fost si nu mai este, "Chinese Democracy" imi place.
In evidenta mi-au iesit piesele "Madagascar" si mai ales "Sorry", chiar daca nu se inscrie tocmai in tiparul GNR, vechi sau nou.

Albumul este din punctul meu de vedere unul bun spre foarte bun, dar ii lipseste exact acel luciu metalic, este ca o masina scumpa vopsita neglijent. Peste toate, m-a impresionat ca trupa mai poate sa produca muzica sub acelasi nume, in ciuda faptului ca Axl Rose este singurul ramas in ea.

Din 300

(text scris in 5 iulie 2007 pe defunctul Yahoo 360)

Am vazut si eu saptamana trecuta deja mult prea celebrul (oricum, mai mult decat merita) film "300".

Animatia, grafica si imaginea, laudata de toata lumea, mi s-a parut mereu mult prea galbena si uneori era vizibil ireala, se vedea prea bine ca "e pe calculator".

Lupta ca principala ocupatie si promovarea perfectiunii fizice aduce totusi in sistemul de lupta mult prea putine arme. Spartanii au doar sabii, sulite, scut si coif. Nu au topoare, pumnale, de arcuri nu mai spun, catapulte, nimic.

Desi cultul razboiului este atat de dezvoltat la spartani, in film au loc fapte ca tradarea clasica (Leonidas trebuia sa stie ca acel cocosat il va trada, trebuia sa il omoare daca il refuza). Poteca ascunsa nu este pazita nici macar cu un soldat care sa faca de garda, in orice eventualitate. Rolul atenienilor, desi prosti in ale razboiului, este diminuat si ridiculizat, desi ajutorul lor militar poate fi folosit altfel (cu arcul si fierarii stiu sa traga). Ma rog, pregatirea terenului dinainte, o chestie esentiala pe vremuri, este complet neglijata: otravirea fantanilor si a apelor, arderea campiilor, nimic nu se intampla din acestea.

Moral, psihologic, regina nu avea cum sa accepte un asemenea compromis, adica sa se culce cu tipul acela pentru a se trimite intariri ca sa nu ii moara sotul. Nu ea e cea care ii cere: "vii pe scut"? Faptul ca il dovedeste pe tradator nu o iarta, ea trebuia sa se sinucida, in coordonatele morale extrem de inalte ale filmului. In alta situatie, codul moral in care a fost crescut si in care a fost educat "Capitanul" armatei, el nu si-ar fi permis vreodata sa strige intr-un moment de minima tensiune militara "fiule", dar pe un camp de lupta. Era conditionat sa nu o faca. Si in acelasi cod militar, "fiul" nu putea raspunde pe moment decat printr-un fel de reactie violenta, fie ca era o imbratisare a tatalui, fie o decapitare. In niciun caz o amortire.

In fine, Xerxes trebuia sa moara la final, sulita aia trebuia sa i se infiga in mijlocul fruntii, sa ii plesneasca in doua parti capul si provoace caderea Imperiului care "unea lumea". A, da, tot ca o greseala esentiala militara, sulita care ii dezbina doar obrazul lui Xerxes nu e otravita. Ce tampit si Leonidas...
Doar incurajarea "Tonight we dine in hell" mi se pare extrem de potrivita.

"Gladiatorul" a fost mult mai reusit.

Uneori am rescris rockul

(text scris in 14 mai 2007 pe defunctul Yahoo 360)

Ca tot romanul, si eu m-am nascut poet si de-a lungul vietii am avut destule interventii neavizate asupra textelor anumitor piese pe care nu le intelegeam si le dadeam eu alte sensuri.

Printre primele versuri in engleza greu de inteles (pentru mine) erau cele de la Manowar, de pe "Triumph of the steel". Albumul asta mi-a ridicat niste mari dileme la varsta de 12 ani. Adusese sora-mea o caseta acasa si dupa ce am ascultat putin, ma speriasem ca imi placea si ma atragea "asemenea muzica". Nu stiu de ce, ramasesem cu impresia ca e rau sa ascult caseta aia, ca sunt satanisti (probabil ca cineva facuse la un moment dat o remarca si mi-a ramas infipta atunci in gandire). La subiect, cand am redescoperit Manowarul si am citit versurile, ma miram "cum naiba am inteles eu" niste bazaconii complete? Dar vorba lui frate-miu, unele interpretari gresite sunau mai bine decat originalul.

Apoi Nirvana este o alta provocare pentru inventatorul de versuri din mine. Chiar si acum, dupa ce am citit de vreo cateva ori textele pentru "Smells like teen spirit", Lithium samd fredonez tot inventiile mele.
In fine, LA Woman, de la Doors, a fost un mister. Multi ani de zile, "Mister Mojo risin' " a fost pentru mine "It's a full moon risin' " sau "It's a motor runnin' ". Mai inventasem cuvinte si la alte piese, cum ar fi "The End".

PS: Nu mai zic despre interpretarile gresite din piese cantate in romana, de la Cargo sau Iris.

10 lucruri despre AC/DC

1. Originile trupei
AC/DC s-a format în Sydney (Australia), în anul 1973. Formula iniţială a fost cu Malcolm Young, Angus Young, Colin Burgess (baterie), Larry van Knedt (bass), Dave Evans (voce). Din cauza fobiei sale de a cânta în public, ultimul a avut o perioadă extrem de scurtă în trupă, fiind înlocuit în 1974 de Bon Scott, până atunci şoferul formaţiei.

2. De unde vine numele de AC/DC?
Margaret, sora fraţilor Young, le-a propus fraţilor ei acest nume după ce a văzut o etichetă pe un aspirator (FOARTE IMPORTANT: există şi varianta în care aspiratorul era de fapt o maşină de cusut :)) ). “Avea de-a face cu electricitatea şi ni s-a părut un nume potrivit”, s-a confesat mereu Angus Young. La alegerea numelui, membrii trupei au ignorat conotaţia bisexuală, iar după ce au cântat în deschidere pentru Lou Reed, au primit o mulţime de invitaţii de concert în cluburile gay.

3. De ce poartă Angus uniforma şcolară?
Legenda cunoscută este că Angus Young venea la repetiţiile formaţiei direct de la şcoală, însă este vorba mai mult de o romanţare făcută de Atlantic Records când au lansat trupa. Mai exact, pentru a produce puţin mai multă vâlvă, A.R. l-au anunţat pe Angus ca născut în 1959, când de fapt el s-a născut la 31 martie 1955. Totuşi, Angus a purtat într-adevăr uniforma la repetiţii venind direct de la şcoală, dar în alte trupe din care a făcut parte înainte de a se înfiinţa AC/DC.
Până acum, cred că deja aţi ghicit cine a avut ideea ca el să poarte uniforma. Normal, Margaret, sora fraţilor Young. Până atunci, Angus a mai purtat şi alte costume inedite la începuturile formaţiei, apărând pe scenă costumat în Zorro, Spiderman sau Superman (pentru care avea pe scenă şi o cabină telefonică unde se schimba. Michael Browning, fostul manager, îşi aduce aminte că Angus s-a blocat o dată în acea cabină).

4. Venirea lui Brian Johnson, o alegere a lui Bon Scott?
Într-un fel, actualul solist al AC/DC a fost ales chiar de fostul solist, decedat în 1980. După tragicul eveniment, formaţia a primit de la un fan o înregistrare a trupei Geordie cu piesa “Hope You Like It”, acesta considerând că Brian Johnson s-ar potrivi perfect pe stilul AC/DC. Trupa l-a chemat pe solist la audiţii şi l-a angajat. Coincidenţă, Bon Scott s-a mai întâlnit cu Johnson în 1973, când Bon făcea parte din formaţia Fraternity, cu care a cântat în deschiderea turneului Geordie din Europa. În acel moment, Bon Scott a declarat despre Brian Johnson că îl consideră un solist extraordinar.

5. Trei referinţe în numele lui Bon Scott
Bine, poate este incorect spus. Bon este şi acum viu în memoria fraţilor Young, sunt multe momente şi acum care fac referire la fostul solist al AC/DC. Dar sunt două piese dedicate exclusiv lui pe albumul făcut la câteva luni de la decesul lui Scott, „Hells Bells” şi „Back in Black”. Nu doar fraţii Young au promovat în timp cultul pentru Bon. Chiar Brian Johnson, succesorul solistului şi actualul frontman al AC/DC, are un gest propriu. Din respect, Brian niciodată nu a interpretat piesa „It’s a long way to the top (If you wanna rock ’n’ roll)”. Şi nici nu o va interpreta.

6. Back in Black, cel mai vândut album all-time
Cu aproximativ 50 de milioane de copii vândute în toată lumea, „Back in Black” este cel mai vândut album din istorie al vreunei trupe, nu doar al AC/DC. A bătut vânzările Beatles, Rolling Stones, Pink Floyd şi orice altă formaţie, iar într-un top al tuturor albumelor, numai Thriller al lui Michael Jackson s-a vândut mai bine (mult mai bine, aproximativ 110 milioane). Totuşi, cele mai valoroase albume, conform mai multor surse, sunt considerate „Higway to Hell” şi „Powerage”.

7. Rosie nu este o simplă invenţie
„Wanna tell you a story
'Bout a woman I know
When it comes to lovin'
Oh, she steals the show
She ain't exactly pretty
She ain't exaclty small
42-39-56
You could say she's got it ALL!”

Piesa este scrisă de Bon Scott în amintirea unei femei IMENSE din Tasmania, după ce solistul a petrecut cu ea o noapte de pomină. La câţiva ani, s-au întâlnit într-un turneu. “Rosie” slăbise mult, iar Bon a fost dezamăgit de noul ei look.

8. “The Jack” nu este o piesă despre poker
Poate că nu este o noutate pentru toată lumea, dar până nu de mult eram convins că piesa asta este despre un joc de poker al unui fraier de Vegas. “The Jack” este un termen folosit în Australia pentru anumite boli venerice, mai exact gonoreea. Cântecul îşi are originile în primii ani ai trupei AC/DC, când membrii trupei şi-au împărţit mai multe femei şi, se pare, câteva boli venerice.

9. AC/DC l-a făcut pe Noriega să se predea
În ianuarie 1990, când oficial armata USA a atacat Panama pentru a înlătura dictatura Generalului Manuel Noriega, acesta s-a retras sub protecţia diplomată oferită de o misiune a Vaticanului. Pentru a-l scoate din ascunziş, americanii au difuzat zile la rând muzică rock la o staţie de amplificare şi au supus misiunea papală la un adevărat bombardament fonic. În plus, se ştia pe atunci că Noriega urăşte rockul. Cea mai intens difuzată formaţie în acţiunea armatei americane a fost AC/DC. Noriega s-a predat după câteva zile.

10. Van Halen, rivalul tradiţional
Au stiluri diferite şi folosesc instrumente diferite, dar sunt mii de siteuri şi comparaţii între Angus Young şi Eddie van Halen. Fanii AC/DC îl denigrează pe EVH, fanii EVH îl denigrează pe Angus, cei doi şi-au trimis mereu “dulceţuri” în fel şi fel de interviuri. De unde până unde? În puzderia de comparaţii şi opinii personale, am găsit o singură informaţie. Totul se trage de la un concert care a avut loc în urmă cu mai bine de 30 de ani, când cei doi au avut un conflict fizic. Cine a început? Nu ştiu, dar cică Eddie şi-a cam luat-o pe coajă.

Sa faci dragoste cu Iris

(Publicat in 12 mai 2007 pe defunctul Yahoo 360)
Prima data am vazut Irisul pe viu la Brasov, era festivalul berii si ei inchideau sarbatoarea. Eram in clasa a noua, plecat cu trei colegi sa bem Ciucas la pahar de plastic in Livada Postei. Pe la vremea aceea, Cargo lansase "Ziua Vrajitoarelor" si mie imi placea la nebunie. Gasca noastra avea oarecum o afinitate speciala fata de acest album, iar acest sentiment avea sa ramana multi ani, de fapt pana cand am inceput sa sarim peste evenimente si sa nu ne mai agatam de trecut si de petrecerile din liceu. Inapoi la festival, Cargo canta inainte de Iris si mi se parea nedrept, credeam ca Iris e o trupa mediatizata excesiv, aveam formata o parere despre ei, poate din cauza unui rocker care mereu a avut o influenta destul de puternica asupra mea si care nu i-a placut prea mult pe "irishi", poate din cauza ca piesa "Somn bizar" a fost prima melodie pe care am retinut-o de la Iris, si asta din cauza ca mi se parea (si acum mi se pare) ca semana foarte mult cu "Until it Sleeps" de la Metallica.

Pe scena a urcat Cargo. A fost o frenezie si pentru prima data m-am prins la o "Batacanda" de umeri cu zeci de oameni, ma dureau picioarele si pieptul de la atata cantat si urlat de parca vroiam sa ma aud eu mai tare decat tot. Praful se ridicase mult deasupra multimii (cand am plecat blugii albastri erau gri deschis si palmele negre) si tin minte ca incercam sa sar cat mai sus si sa iau o gura de aer racoros. Dupa trei piese, Kempes, Barar si restul si-au luat ghitarile si au iesit in culise. "Cargo! Cargo!" dar Cargo nimic, nu au revenit pe scena la macar un bis. Credeam ca asa e programul serii, dar dupa multe concerte de-ale lor mi-am dat seama ca ei nu prea le au cu revenirea pe scena.

Dezamagirea a trecut repede, a intrat Iris in rol si atunci am auzit pentru prima data celebrul "Buna seara, prieteni!" strigat de Cristi Minculescu. Atunci am vazut cum se aprinde publicul cand canta Iris, cum atmosfera parca e... nu incandescenta, ci plina de iubire pentru trupa, nu numai energie, rupere si poate uneori chiar ura si revolta. La melodia "Baby" vazusem in sfarsit cum brichetele alea aprinse ard in ele sentimente, nu numai un efect vizual ciudat de frumos. Ma uitam inainte si ma amuza prezenta scenica extrem de caraghioasa a lui "Boro", si-a pastrat-o si azi, ma miram ca un chelios, Walter, poate sa cante la chitara si sa o faca chiar bine.
Dupa trei piese, Cristi anunta: "Va multumim ca ne iubiti de atata amar de vreme, si reciproca este la fel de valabila, va asiguram noi", dupa care si-au luat ramas bun si au iesit in culise. Iris nu incita, Iris face dragoste cu publicul. Fanii i-au chemat inapoi. Eu si prietenii mei am dat-o spre iesire ca pierdeam ultimul tren spre Fagaras. Iris a revenit, dar nu mai puteam ramane.

Inainte sa plecam din Livada Postei, iesisem dintre oameni, berarii strangeau butoaiele goale si corturile imense, tiganusi angajati cu ziua adunau bancile de lemn si tiganci cu saci imensi de gunoi adunau plasticul si cartoanele de pe jos. M-am uitat inca o data inspre scena, era un joc electrizant de lumini, un nor de praf strapuns de reflectoare, o voce care striga in statie "Jocul nu e greu" si o mare de oameni raspundea "Pe ape!". M-am surprins zambind.

In urma cu cateva zile, au fost premiile MTV 2007 (sau 2006), parerea mea cam jalnice reprezentatii, dar nu conteaza asta. Si Iris a luat un premiu, pentru intreaga activitate. L-am vazut pe Cristi Minculescu din nou, arata foarte rau, ca un Zombie cu o burta imensa, dar vocea o pastrase. Mi-am dat seama ca probabil "irishii" au mult mai putini ani in fata lor decat duc in spate, ca as vrea sa ii mai prind macar intr-un concert, apoi m-am gandit cat sunt de egoist.

Rammstein lanseaza in octombrie 'Liebe Ist Für Alle Da'

Deja se ştie. În acest sfârşit de septembrie Rammstein lansează single-ul "Pussy" şi coperta inedită, cu "Rammlied" ca B-side. Ambele piese fac parte din viitorul album ce se va lansa în sfârşitul lunii octombrie sub titlul "Liebe Ist Für Alle Da" ("LOVE is there for everything"), titlu anunţat chiar azi, împreună cu zece din cele deja tradiţionale 11 piese ale unui album Rammstein.

1. Rammlied
2. Ich Tu Dir Weh
3. Waidmanns Heil
4. Haifisch
5. B********
6. Frühling in Paris
7. Wiener Blut
8. Pussy
9. Liebe ist Für Alle Da
10. Mehr
11. Roter Sand

Doi dintre membrii trupei nemţeşti au făcut precizări pe tema viitorului album, citaţi de siteul www.antimusic.com.

“The overriding theme, I would say, is extreme forms of love…”
Christoph Schneider, baterie

“Love can be interpreted in many different ways; for example, sometimes unreciprocated love can lead to tragic situations – mass murders, school shootings, terrible events like that. Hate is the negative form of love, like hot and cold"
Flake Lorenz, orgă

Din noiembrie, Rammstein pleacă în turneu, având deja 40 de date stabilite. Din păcate, toate sunt în vestul Europei şi, logic, majoritatea în Germania.

Rolling Stones pregăteşte un nou album

După ce bârfa care anunţa că va pleca din trupă Charlie Watts a fost dezminţită de fel şi fel de surse mai mult sau mai puţin apropiate, s-a întărit un alt zvon care acum trezeşte interesul măcar online vizavi de Rolling Stones.
Cică "The Greatest Rock And Roll Band in the World" pregăteşte un nou album pentru 2010 cu Jack White - solistul de la The White Strippes - ca producer, după ce Keith Richards a recunoscut într-o declaraţie acordată revistei RollingStone că a înregistrat alături de White două piese în studio. Totuşi, Keith a negat că se lucrează la un nou album Stones, dar a adăugat că ar fi încântat să lucreze în 2010 la un nou disc al formaţiei.

Discurs familiar, so get your ya-ya's out! :)