Judecata de Apoi a lui Ronnie James Dio

A fost adulat, apreciat de milioane de fani şi muzicieni, a fost un as într-un careu al Heavy Metal. Despre el s-au scris multe lucruri frumoase în ultimele zile, aşa că citiţi-le. Aici găsiţi o deviaţie de gândire. 
Imaginaţi-vi-l pe Ronnie James Dio faţă în faţă cu Sfântul Petru la porţile Raiului. Credeţi că de duminică până acum Sfântul Petru să fi făcut analiză pe texte şi versuri? Să fi studiat coperta albumului "Holy Diver"? Sau să ceară autograf? Până la urmă într-o judecată între bine şi rău, ce a fost Dio? Ce se întâmplă cu sufletul lui, în contextul în care acceptăm existenţa unei vieţi de după moarte în ideologia creştină? Sufletul lui nu ar avea cum să pătrundă în Rai. 

Se aud trei ciocănituri în poarta Raiului. Sfântul Petru se mişcă molcom, lasă pe o măsuţă un dosar gros pe care e scris "Ronald James Padavona", apoi deschide poarta.

- Ronnie, Ronnie... ne întâlnim în sfârşit. De zile întregi citesc la dosarul tău, nu arată bine.
- Da, viaţa mea n-a fost de Papă.
- Atâta lucru ştim şi noi, Ronnie, dar vezi tu, aici nu au intrat nici măcar ei toţi.
- Da, şi? Lasă asta, care e mersul pe aici?
- Trebuie să îţi spun că nu eşti printre preferaţii Şefului, e foarte supărat pe tine de mult timp.

- Şi de ce e supărat Şeful?

- Mai întrebi? Acum ia un număr de ordine, aşează-te lângă restul sufletelor şi rândul tău la Judecată veni-va negreşit. Ia-ţi dosarul cu tine, îţi va trebui.

Ronnie James Dio intră într-o anticameră. Are blugii tăiaţi, o geacă de piele şi tricoul negru scos din pantaloni. Se simte în sfârşit bine, după ce a scăpat de durerile cancerului care i-au măcinat trupul lăsat pe Pământ. Pe bancă, lângă el, stă un fetus avortat care nu are nicio faptă. Dosarul lui conţine o singură filă şi aia e neagră, fila păcatului originar. Verdictul în cazul său e clar, Raiul i se va închide. Condamnat dinainte de a se naşte. Lângă fetus, aşteaptă un bătrân care a trecut probabil de 80 de ani. Îi povesteşte unei femei despre nepoţii săi, despre cum şi-a construit el casa şi cât de mândru este de familia lui, cum a trăit el o viaţă alături de o femeie şi a respectat pentru a primi respect. Cum crede el în Dumnezeu şi cum mergea familia întreagă în fiecare duminică la biserică. În acest timp, stă anormal, lungeşte de mâneci şi încearcă să ascundă cumva un tatuaj cu svastica. Dosarul său are file colorate, unele sunt albe, unele sunt negre.

Femeia e chemată înăuntru la Judecată, iar în anticameră se face linişte. Imediat, e chemat fetusul. Se ridică în picioare, are cam 1.75 metri înălţime şi e perfect dezvoltat. După el, la câteva clipe, şi nazistul este chemat în sală şi apoi vine rândul lui Dio. 

După poartă, nu este o sală albă cu un birou de judecător şi Dumnezeu aşezat la el, ci o grădină cu alei pietruite şi încălzite de o lumină omniprezentă, fără sursă, în timp ce de-a lături se înghesuie miliarde de flori într-un colorit profund, parcă plutind una peste alta, fără să aibă o rădăcină. Se uită după bătrân, după femeie, după fetus, dar nu îi vede niciunde. Ronnie îşi dă seama că în faţă, pe potecă, îl aşteaptă cineva. E Dumnezeu. 

- Nu am crezut vreodată cât am trăit că voi ajunge la poarta Raiului, nu prea am dat importanţă existenţei lui, ştii asta?
- Da, ştiu, lumea nu mai crede în zilele astea.
- Am auzit că eşti supărat pe mine, te superi pe sufletele oamenilor fără să le îndrepţi. Nu ai de fapt puterea... ?
- Nu Ronnie, am puterea, dar ştii ce înseamnă liberul arbitru. Îţi alegi singur soarta.
- Da, dar scopul nu e să salvezi omul? De ce staţi toţi sfinţii şi faceţi dosare pentru suflete pierdute, în loc să vă implicaţi?
- Am încercat să ne implicăm, dar au ieşit din oameni fanaticii. A fost prăpăd. Noi nu ne mai implicăm. Rugăciunea unuia pentru un bine este nenorocirea altuia. Oamenii nu ştiu să se roage. Sincer, lucrurile s-au complicat prea mult. Acum nu mai ai un Adam şi o Eva, ai Internetul, îi ai pe fanaticii vărului Allah şi proverbele chinezeşti cu principiul Ying şi Yang. Aşa că fiecare trebuie să îşi facă drum şi să ajungă aici. Aici, discutăm.
- E grădina Ta?
- Da, se poate spune aşa...
- Dar suntem singuri. Nu rămâne nimeni în Rai?
- Spaţiul aici e nedefinit. Flămânzii cred pe Pământ că aici te vei îndestula, săracii cred că aici vor găsi averi. Unii cred că aici li se va cânta o muzică pe care n-au putut-o auzi vreodată. Toţi speră că aici vor primi ceva. Aici e altfel însă, nu e Pământul, dar cum le-aş putea spune că e ceva neimaginat. Vrei să vezi Pământul? Hai să ţi-l arăt.

Dumnezeu pleacă împreună cu Ronnie pe alee. După câţiva paşi, se opresc. Dumnezeu se apleacă şi îşi trece palma peste mulţimea de flori, apoi îngroapă palma între ele şi ridică una din mulţime. O ţine în palmă, dar ea nu îl atinge. Pluteşte în palma lui Dumnezeu. Ronnie priveşte atent şi recunoaşte imaginea Terrei. Acum înţelege. Se apleacă şi el puţin peste potecă şi se uită în stratul cu flori. De fapt nu sunt flori, sunt sisteme solare, sunt galaxii, sunt universuri şi lumi pe care niciun telescop nu le-a depistat. Cosmosul e în faţa lui, la picioare, universul este altceva decât şi-a imaginat oricine.
Dumnezeu îl întrerupe:
- Ai grijă să nu atingi nimic, vei provoca un dezastru în câteva galaxii. Înelegi, eu am creat asta, de aceea vă judec. Alţii ca mine au propriile lor reguli, au alte lumi, au alte grădini. Dar asta e cea mai frumoasă şi voi sunteţi cei mai frumoşi.

Uluit, Ronnie înţelege. A fost o mică parte dintr-un concurs pentru grădina cea mai frumoasă. Întinde dosarul şi Dumnezeu îl ia, apoi îl citeşte într-o clipire. Oricum nu contează ce e scris acolo, legile, faptele bune şi cele rele contează pentru a perpetua lumea de pe acea planetă minusculă pe care între timp Dumnezeu a ascuns-o înapoi în straturile de flori, acolo unde se mai ascund infinite lumi asemănătoare, cu reguli asemănătoare. Întreabă:
- Atunci ce poate fi până la urmă Raiul şi Iadul ("Heaven and Hell")?
- Ce să fie, Ronnie, este un album semnat Black Sabbath... Acum spune-mi, Ronald James, ce ţi-ai dori?
- Aş vrea să mă întorc pe Pământ.

SFÂRŞIT