Cautare

Friday, October 30, 2009

Chinese Democracy, intre prejudecata si evidenta

(text scris in 21.12.2008)

Guns N' Roses a lansat de o luna noul album. Din vechea trupa a ramas Axl Rose si cam atat. "Chinese Democracy" apare la 17 ani distanta fata de precedentul album de studio, "The Spaghetti Incident" si, cum era normal, si-a facut cale prin topurile rock actuale.

Dupa o ascultare, "noul" GNR suna mai dezordonat, pare mai zgomotos si tocmai de aceea parca a mai pierdut din forta pe care trupa o emana in trecut. Bateria are un rol mai mic, nu mai dicteaza ritmul cum se intampla in piese precum "You Could Be Mine", "Double Talkin' Jive", "Paradise City" etc. In majoritatea cazurilor, solourile de ghitara sunt mai tulburi, s-au rarit si parca le lipseste ceva. Piesele par mai monotone, nu apar ruperi de ritm si urmeaza trendul hard rockului actual, adica o suprapunere totala a instrumentelor folosite in piesa, plus o zbieratura de voce. Pe scurt, personal, as fi dorit sa vad (aud) mai multa inventivitate in piesele de pe Chinese Democracy.
Dar daca renunt la comparatia cu vechiul GNR, cu ce a fost si nu mai este, "Chinese Democracy" imi place.
In evidenta mi-au iesit piesele "Madagascar" si mai ales "Sorry", chiar daca nu se inscrie tocmai in tiparul GNR, vechi sau nou.

Albumul este din punctul meu de vedere unul bun spre foarte bun, dar ii lipseste exact acel luciu metalic, este ca o masina scumpa vopsita neglijent. Peste toate, m-a impresionat ca trupa mai poate sa produca muzica sub acelasi nume, in ciuda faptului ca Axl Rose este singurul ramas in ea.

Friday, October 23, 2009

Din 300

(text scris in 5 iulie 2007 pe defunctul Yahoo 360)

Am vazut si eu saptamana trecuta deja mult prea celebrul (oricum, mai mult decat merita) film "300".

Animatia, grafica si imaginea, laudata de toata lumea, mi s-a parut mereu mult prea galbena si uneori era vizibil ireala, se vedea prea bine ca "e pe calculator".

Lupta ca principala ocupatie si promovarea perfectiunii fizice aduce totusi in sistemul de lupta mult prea putine arme. Spartanii au doar sabii, sulite, scut si coif. Nu au topoare, pumnale, de arcuri nu mai spun, catapulte, nimic.

Desi cultul razboiului este atat de dezvoltat la spartani, in film au loc fapte ca tradarea clasica (Leonidas trebuia sa stie ca acel cocosat il va trada, trebuia sa il omoare daca il refuza). Poteca ascunsa nu este pazita nici macar cu un soldat care sa faca de garda, in orice eventualitate. Rolul atenienilor, desi prosti in ale razboiului, este diminuat si ridiculizat, desi ajutorul lor militar poate fi folosit altfel (cu arcul si fierarii stiu sa traga). Ma rog, pregatirea terenului dinainte, o chestie esentiala pe vremuri, este complet neglijata: otravirea fantanilor si a apelor, arderea campiilor, nimic nu se intampla din acestea.

Moral, psihologic, regina nu avea cum sa accepte un asemenea compromis, adica sa se culce cu tipul acela pentru a se trimite intariri ca sa nu ii moara sotul. Nu ea e cea care ii cere: "vii pe scut"? Faptul ca il dovedeste pe tradator nu o iarta, ea trebuia sa se sinucida, in coordonatele morale extrem de inalte ale filmului. In alta situatie, codul moral in care a fost crescut si in care a fost educat "Capitanul" armatei, el nu si-ar fi permis vreodata sa strige intr-un moment de minima tensiune militara "fiule", dar pe un camp de lupta. Era conditionat sa nu o faca. Si in acelasi cod militar, "fiul" nu putea raspunde pe moment decat printr-un fel de reactie violenta, fie ca era o imbratisare a tatalui, fie o decapitare. In niciun caz o amortire.

In fine, Xerxes trebuia sa moara la final, sulita aia trebuia sa i se infiga in mijlocul fruntii, sa ii plesneasca in doua parti capul si provoace caderea Imperiului care "unea lumea". A, da, tot ca o greseala esentiala militara, sulita care ii dezbina doar obrazul lui Xerxes nu e otravita. Ce tampit si Leonidas...
Doar incurajarea "Tonight we dine in hell" mi se pare extrem de potrivita.

"Gladiatorul" a fost mult mai reusit.

Uneori am rescris rockul

(text scris in 14 mai 2007 pe defunctul Yahoo 360)

Ca tot romanul, si eu m-am nascut poet si de-a lungul vietii am avut destule interventii neavizate asupra textelor anumitor piese pe care nu le intelegeam si le dadeam eu alte sensuri.

Printre primele versuri in engleza greu de inteles (pentru mine) erau cele de la Manowar, de pe "Triumph of the steel". Albumul asta mi-a ridicat niste mari dileme la varsta de 12 ani. Adusese sora-mea o caseta acasa si dupa ce am ascultat putin, ma speriasem ca imi placea si ma atragea "asemenea muzica". Nu stiu de ce, ramasesem cu impresia ca e rau sa ascult caseta aia, ca sunt satanisti (probabil ca cineva facuse la un moment dat o remarca si mi-a ramas infipta atunci in gandire). La subiect, cand am redescoperit Manowarul si am citit versurile, ma miram "cum naiba am inteles eu" niste bazaconii complete? Dar vorba lui frate-miu, unele interpretari gresite sunau mai bine decat originalul.

Apoi Nirvana este o alta provocare pentru inventatorul de versuri din mine. Chiar si acum, dupa ce am citit de vreo cateva ori textele pentru "Smells like teen spirit", Lithium samd fredonez tot inventiile mele.
In fine, LA Woman, de la Doors, a fost un mister. Multi ani de zile, "Mister Mojo risin' " a fost pentru mine "It's a full moon risin' " sau "It's a motor runnin' ". Mai inventasem cuvinte si la alte piese, cum ar fi "The End".

PS: Nu mai zic despre interpretarile gresite din piese cantate in romana, de la Cargo sau Iris.

Monday, October 5, 2009

10 lucruri despre AC/DC

1. Originile trupei
AC/DC s-a format în Sydney (Australia), în anul 1973. Formula iniţială a fost cu Malcolm Young, Angus Young, Colin Burgess (baterie), Larry van Knedt (bass), Dave Evans (voce). Din cauza fobiei sale de a cânta în public, ultimul a avut o perioadă extrem de scurtă în trupă, fiind înlocuit în 1974 de Bon Scott, până atunci şoferul formaţiei.

2. De unde vine numele de AC/DC?
Margaret, sora fraţilor Young, le-a propus fraţilor ei acest nume după ce a văzut o etichetă pe un aspirator (FOARTE IMPORTANT: există şi varianta în care aspiratorul era de fapt o maşină de cusut :)) ). “Avea de-a face cu electricitatea şi ni s-a părut un nume potrivit”, s-a confesat mereu Angus Young. La alegerea numelui, membrii trupei au ignorat conotaţia bisexuală, iar după ce au cântat în deschidere pentru Lou Reed, au primit o mulţime de invitaţii de concert în cluburile gay.

3. De ce poartă Angus uniforma şcolară?
Legenda cunoscută este că Angus Young venea la repetiţiile formaţiei direct de la şcoală, însă este vorba mai mult de o romanţare făcută de Atlantic Records când au lansat trupa. Mai exact, pentru a produce puţin mai multă vâlvă, A.R. l-au anunţat pe Angus ca născut în 1959, când de fapt el s-a născut la 31 martie 1955. Totuşi, Angus a purtat într-adevăr uniforma la repetiţii venind direct de la şcoală, dar în alte trupe din care a făcut parte înainte de a se înfiinţa AC/DC.
Până acum, cred că deja aţi ghicit cine a avut ideea ca el să poarte uniforma. Normal, Margaret, sora fraţilor Young. Până atunci, Angus a mai purtat şi alte costume inedite la începuturile formaţiei, apărând pe scenă costumat în Zorro, Spiderman sau Superman (pentru care avea pe scenă şi o cabină telefonică unde se schimba. Michael Browning, fostul manager, îşi aduce aminte că Angus s-a blocat o dată în acea cabină).

4. Venirea lui Brian Johnson, o alegere a lui Bon Scott?
Într-un fel, actualul solist al AC/DC a fost ales chiar de fostul solist, decedat în 1980. După tragicul eveniment, formaţia a primit de la un fan o înregistrare a trupei Geordie cu piesa “Hope You Like It”, acesta considerând că Brian Johnson s-ar potrivi perfect pe stilul AC/DC. Trupa l-a chemat pe solist la audiţii şi l-a angajat. Coincidenţă, Bon Scott s-a mai întâlnit cu Johnson în 1973, când Bon făcea parte din formaţia Fraternity, cu care a cântat în deschiderea turneului Geordie din Europa. În acel moment, Bon Scott a declarat despre Brian Johnson că îl consideră un solist extraordinar.

5. Trei referinţe în numele lui Bon Scott
Bine, poate este incorect spus. Bon este şi acum viu în memoria fraţilor Young, sunt multe momente şi acum care fac referire la fostul solist al AC/DC. Dar sunt două piese dedicate exclusiv lui pe albumul făcut la câteva luni de la decesul lui Scott, „Hells Bells” şi „Back in Black”. Nu doar fraţii Young au promovat în timp cultul pentru Bon. Chiar Brian Johnson, succesorul solistului şi actualul frontman al AC/DC, are un gest propriu. Din respect, Brian niciodată nu a interpretat piesa „It’s a long way to the top (If you wanna rock ’n’ roll)”. Şi nici nu o va interpreta.

6. Back in Black, cel mai vândut album all-time
Cu aproximativ 50 de milioane de copii vândute în toată lumea, „Back in Black” este cel mai vândut album din istorie al vreunei trupe, nu doar al AC/DC. A bătut vânzările Beatles, Rolling Stones, Pink Floyd şi orice altă formaţie, iar într-un top al tuturor albumelor, numai Thriller al lui Michael Jackson s-a vândut mai bine (mult mai bine, aproximativ 110 milioane). Totuşi, cele mai valoroase albume, conform mai multor surse, sunt considerate „Higway to Hell” şi „Powerage”.

7. Rosie nu este o simplă invenţie
„Wanna tell you a story
'Bout a woman I know
When it comes to lovin'
Oh, she steals the show
She ain't exactly pretty
She ain't exaclty small
42-39-56
You could say she's got it ALL!”

Piesa este scrisă de Bon Scott în amintirea unei femei IMENSE din Tasmania, după ce solistul a petrecut cu ea o noapte de pomină. La câţiva ani, s-au întâlnit într-un turneu. “Rosie” slăbise mult, iar Bon a fost dezamăgit de noul ei look.

8. “The Jack” nu este o piesă despre poker
Poate că nu este o noutate pentru toată lumea, dar până nu de mult eram convins că piesa asta este despre un joc de poker al unui fraier de Vegas. “The Jack” este un termen folosit în Australia pentru anumite boli venerice, mai exact gonoreea. Cântecul îşi are originile în primii ani ai trupei AC/DC, când membrii trupei şi-au împărţit mai multe femei şi, se pare, câteva boli venerice.

9. AC/DC l-a făcut pe Noriega să se predea
În ianuarie 1990, când oficial armata USA a atacat Panama pentru a înlătura dictatura Generalului Manuel Noriega, acesta s-a retras sub protecţia diplomată oferită de o misiune a Vaticanului. Pentru a-l scoate din ascunziş, americanii au difuzat zile la rând muzică rock la o staţie de amplificare şi au supus misiunea papală la un adevărat bombardament fonic. În plus, se ştia pe atunci că Noriega urăşte rockul. Cea mai intens difuzată formaţie în acţiunea armatei americane a fost AC/DC. Noriega s-a predat după câteva zile.

10. Van Halen, rivalul tradiţional
Au stiluri diferite şi folosesc instrumente diferite, dar sunt mii de siteuri şi comparaţii între Angus Young şi Eddie van Halen. Fanii AC/DC îl denigrează pe EVH, fanii EVH îl denigrează pe Angus, cei doi şi-au trimis mereu “dulceţuri” în fel şi fel de interviuri. De unde până unde? În puzderia de comparaţii şi opinii personale, am găsit o singură informaţie. Totul se trage de la un concert care a avut loc în urmă cu mai bine de 30 de ani, când cei doi au avut un conflict fizic. Cine a început? Nu ştiu, dar cică Eddie şi-a cam luat-o pe coajă.