Saturday's night shit

Timisoara e la fel de vie sambata noaptea ca miercuri la pranz. Cluburile-s deschise toate, nunti in zeci de restaurante, concerte peste concerte, intr-un parc e "populara", intr-altul "chitara". Taxiurile brazda soselele pana in zori, semafoarele dau starturi pentru diversi "Alonso", "Raikkoneni" sau "Hamiltoni" autohtoni in beamveuri si audiuri.
Vreau un club de blues unde berea sa fie la halba, unde Jim Morrison sa nu vie un nume necunoscut, mesele sa fie negre, din lemn mat si masiv, personalul sa aiba chef sa iti asculte labele, cand nu mai ai bani sa iti dea o cinste din partea casei, gagigile sa nu fie platinate si "solarizate" artificial, sa nu deranjeze nimeni.
Vreau chefuri cu chitaristi in fumoarul caminului, vreau bancuri porcoase cu zeci de hohote, vreau bautura la cheta, vreau refrene false in cor.

(text scris in 15 septembrie 2007. De atunci, aproape nimic nu s-a schimbat, ieri seara lucrurile erau cam la fel)