Chinese Democracy, intre prejudecata si evidenta

(text scris in 21.12.2008)

Guns N' Roses a lansat de o luna noul album. Din vechea trupa a ramas Axl Rose si cam atat. "Chinese Democracy" apare la 17 ani distanta fata de precedentul album de studio, "The Spaghetti Incident" si, cum era normal, si-a facut cale prin topurile rock actuale.

Dupa o ascultare, "noul" GNR suna mai dezordonat, pare mai zgomotos si tocmai de aceea parca a mai pierdut din forta pe care trupa o emana in trecut. Bateria are un rol mai mic, nu mai dicteaza ritmul cum se intampla in piese precum "You Could Be Mine", "Double Talkin' Jive", "Paradise City" etc. In majoritatea cazurilor, solourile de ghitara sunt mai tulburi, s-au rarit si parca le lipseste ceva. Piesele par mai monotone, nu apar ruperi de ritm si urmeaza trendul hard rockului actual, adica o suprapunere totala a instrumentelor folosite in piesa, plus o zbieratura de voce. Pe scurt, personal, as fi dorit sa vad (aud) mai multa inventivitate in piesele de pe Chinese Democracy.
Dar daca renunt la comparatia cu vechiul GNR, cu ce a fost si nu mai este, "Chinese Democracy" imi place.
In evidenta mi-au iesit piesele "Madagascar" si mai ales "Sorry", chiar daca nu se inscrie tocmai in tiparul GNR, vechi sau nou.

Albumul este din punctul meu de vedere unul bun spre foarte bun, dar ii lipseste exact acel luciu metalic, este ca o masina scumpa vopsita neglijent. Peste toate, m-a impresionat ca trupa mai poate sa produca muzica sub acelasi nume, in ciuda faptului ca Axl Rose este singurul ramas in ea.