"Hair", pentru înţelegerea anilor '60

"How far would you go for a friend?". Cred că este concluzia pe care aş extrage-o din "Hair", un musical despre anii '60, cu un debut pe Broadway în 1967, scris de James Rado şi Gerome Ragni apoi ecranizat în 1979, care rulează şi acum de opt ori pe săptămână pe una din scenele existente în Theatre District, NY, iar biletele costă de la 48$ la 302,4$.

Nu am văzut piesa, logic, nu am fost pe Broadway, dar am văzut ecranizarea de nu mai ştiu câte ori. Fără îndoială, face parte dintr-un abecedar al înţelegerii perioadei hippie, este oglinda contra-culturii, a marii manifestări şi uniuni sociale, şi, mai ales, a emancipării sexuale.

"Hair" este un musical fără paşi de step, cu momente improvizate în parcuri, în loc de scene imense cu scări luminate şi grupuri de dansatori îmbrăcaţi în frac sau dansatoare de cabaret.
Muzica are mesaje puternice şi directe, rupte din rock & roll-ul acelor ani, aşa cum este în scena în care e sabotat sistemul audio din unitatea militară tocmai atunci când recruţii îşi primesc "binecuvântarea". În amplificatoare intră acele versuri care te fac pielea-găinii:

Ripped open by metal explosion

Caught in barbed wire

Fireball. Bullet shock. Bayonet

Electricity. Shrapnel.

Throbbing meat

Electronic data processing

Black uniforms, bare feet, carbines

Mail-order rifles

Shoot the muscles

256 Viet Cong captured

La fel sunt alte momente pe care nu le redau pentru a nu dezvălui evenimentele. 

Pe parcursul filmului sunt abordate frontal prejudecăţile claselor sociale, e demontată într-o singură replică toată propaganda războiului şi eroismului pentru un ideal neclar, e portretizată imaginea părintelui care îşi îneacă în renegare şi respingere relaţia cu copilul său pentru că acesta nu este aşa cum şi-ar dori părintele. "Hair like Jesus wore it. Hallelujah! I adore it! Hallelujah! Mary loved her son. Why don't my mother love me?". 
De fapt "Hair" este imaginea tânărului rebel în anii '60, aproape perfect construită, chiar dacă idealizată. Sau poate tocmai de aceea este atât de puternică şi atât de reuşită, pentru că mişcarea hippie a fost o perioadă de visare în masă a tuturor celor care aveau energia necesară şi puterea să viseze la schimbarea idealurilor artificiale cu idealuri care să se găsească în gândirea şi simţirea lor.