Rockerul Pinguin

Nu știu cum stau în general pinguinii cu recensământul, dar sunt destul de sigur că o specie care înflorește în ultima vreme este pinguinul rocker. Acesta nu prea înghite frigul polar și nici nu are de ce. 

De obicei, are o carieră interesantă într-un birou unde trebuie să stea toată ziua la cămașă și cravată, motiv pentru care la evenimentele speciale ia papionul și vestuța. Are un aer de persoană înțepată și inaccesibilă când iese să se distreze, îi place Jack Daniels cu gheață și cola, dezlănțuindu-se când aude câte o piesă de rezistență a muzicii rock.

În toată splendoarea lui, pinguinul rocker poate fi văzut mai ales la nunți, spre „spartul târgului”, după ce se dă tortul și se cam duc invitații pe acasă. Între „Bea nănașul și cu finul” și o manea neaoșă, de obicei un DJ foarte inspirat pune un AC/DC cu dedicație pentru cel mai rocker pinguin dintre invitați. 

Într-o lumină puternică demnă de o reuniune de clasă, se strâng în centru vreo cinci-șase pinguini rockeri. Dau din chelii imitând niște plete à la Kirk Hammett în tinerețe, se screm să reproducă pasul celebru al lui Angus Young și, de regulă, se mișcă de parcă ar fi niște scânduri rupte-n două pe la mijloc, fără grație, fără ritm, doar o eliberare pe care nu au mai simțit-o de mult, așa cum l-am văzut pe Horia Brenciu la Vocea României, când un tip a cântat „Du Hast”-ul de la Rammstein.

Sunt adorabili. Își amintesc de adolescență, de viața din cămin, de momentele de sălbăticie din viață. Trăiască pinguinii!