FITS 2011, episodul 4: Vama

Foto: andreeagogu.blogspot.com

Când eram în liceu, am fost scos de gardă din public la un concert Vama Veche în Brașov. Oamenii aveau dreptate, eram mort de beat și trotuarul era prietenul meu drag, asta ca să parafrazez un vers al trupei. După câțiva ani, la Timișoara, eram doar amețit când mi-am luat un pumn în ficat de la un „dulap” pentru că i-am călcat pițipoanca pe picior. Din nou, trotuarul mi-a fost alături până să îmi recapăt suflul.

Acum, în 2011, aveam o reticență când m-am dus la concertul Vama în Sibiu și oricum, nu mi se părea o mega-trupă. Nu îmi placuse vreodată fițoșenia de care poate fi capabil Tudor Chirilă, certurile pe drepturi de autor de la despărțirea trupei sunt și ele un minus. Și toate acestea au contat fix o melodie. Pentru că odată cu începutul concertului, văzusem pe scenă o trupă dezinvoltă, o trupă cu putere, cu mesaj, sinceră și gata să se dăruiască publicului.

Pentru prima dată, nu mai vedeam Vama, veche sau nouă, de pe trotuar, cu o durere de ficat dată de votcă sau de vreun imbecil cu un maiou mulat și o blondă platinată.

Sincer, sunt două săptămâni de la concert și îmi pare rău că nu am scris atunci textul acesta. Simt că am pierdut ideile… și aveam atâtea de scris. Dar am să mă rezum la câteva care, de fapt, fac diferența.

Pentru cineva care dădea pe un concert Vama la fel de mult cât n-ar fi dat pe același concert, am rămas electrizat din start de modul în care Chirilă a putut să intre instantaneu în contact cu publicul. „Uitați, aceasta este o chitară, nu e muzică pe calculator”. Își permitea să renege și să anuleze rădăcinile muzicale ale publicului de până în 25 de ani care cu numai o zi înainte cântase alături de Voltaj. Nu era glumeț și nici trupa n-avea chef de lingușeli gratuite la adresa publicului. Dovadă și curiozitatea lui Tudor de-a vedea cu ochii lui efectul muzicii asupra mulțimii, nu de undeva de pe scenă, ci tocmai de sus, de pe stâlpii de susținere ai reflectoarelor.

Vama, în acest recital, era o forță care te plimba în teme complet diferite, de la frustrările artiștilor la frustrările sociale, te marca tulburător cu un clar și infinit vers, „Dumnezeu nu apare la știri”. Pentru ca apoi tot trupa aceea, tot muzica aceea, să te vindece și să te împace cu lumea, cu tine și cu optimismul printr-o simplă gamă și un vers referitor la marea dragoste. De data aceasta, o dragoste pasională, fierbinte și adolescentină, una pe care o găsim atât de rar în rockul românesc…

Vama a fost un spectacol desăvârșit pe scenă, nimic mai prejos de al unei mari trupe rock, iar în public a părut că este un studiu psihologic complex și masiv în care, măcar parțial, cred că s-a recunoscut orice om prezent în Piața Mare (ce nume simplu, dar de data asta urât, nu ca Ana).

Fără doar și poate, Vama a fost cel mai reușit concert pe care l-am prins la Festivalul Internațional de Teatru Sibiu 2011. Dacă în trecut ridicam din sprânceană la această trupă, acum nu i-aș rata. I’m a believer...

Dacă ți-a plăcut, dă-i Blogului de Rock un like pe Facebook.