Undeva în Dartfort, în urmă cu fix 66 de ani, gângurea pentru prima dată cel care avea să creeze probabil cel mai cunoscut riff de chitară din istoria rock & roll-ului. Putea să se oprească acolo şi să fie şi acum la fel de mare.
Pe seama lui există bancuri, e un tip care ţine mereu la glumă şi va cânta până va muri. Nimeni nu ştie când se va întâmpla, de 40 de ani nimeni nu îi mai dă decât câteva luni de trăit, tocmai de aceea cică numai el şi gândacii de bucătărie vor mai supravieţui celui de-al treilea război mondial. Da, v-aţi prins, vorbesc despre Keith Richards, un bătrânel prea amuzant ca să pot să îl consider vreodată altceva decât unul din prietenii cu care mi-aş dori să îmi pierd timpul pe la beri în miez de noapte. De fapt el a rămas şi acum tânăr, la fel cum, în opoziţie, Ion Iliescu al nostru s-a născut din start bătrân.
Aşa că la mulţi ani, Keith Richards, aştept un nou album Stones la anul, aşa cum există zvonurile.
PS: Rifful acela de care vorbeam este de pe "(I can't get no) Satisfaction"
PS2: Cred că un citat de la el se potriveşte:
“Getting old is a fascinating thing. The older you get, the older you want to get.
Posts
2 comentarii:
Sa traiasca! :)
Mie rifful despre care vorbesti imi aminteste cel mai tare de o seara in Bunker, dupa un concert Iris. Prietenii stiu de ce:))
Mie de mai multe seri :D
Post a Comment