Esenţa nu poate fi negată

Am observat că Discovery retransmite în ultima perioadă un serial, "Final 24". Este vorba despre mari simboluri, în general ale muzicii secolului XX, decedate timpuriu sau surprinzător, iar printre teme sunt Jim Morrison, Janis Joplin, Keith Moon, 2Pac Shakur etc.
Documentarul reconstituie ultimele 24 de ore din viaţa respectivei celebrităţi, are fel şi fel de interviuri, construieşte portrete şi dă verdicte.

Episoadele privitoare la cele patru nume enumerate le-am văzut şi toate au aceeaşi trăsătură. Se conturează imaginea personalităţii, se prezintă evenimente şi apoi moartea, totul într-o lumină sumbră care te lasă cu senzaţia că subiectul putea evita deznodământul tragic dacă nu lua o doză, dacă nu ar fi consumat o viaţă fel şi fel de droguri sau alcool.

Numai că prin această impresie, realizatorii documentarelor "Final 24" neagă exact trăsăturile care au construit aceste personalităţi. Altfel, de exemplu Janis Joplin nu ar fi avut niciodată curajul să se urce pe scenă, Jim Morrison poate că ar fi rămas închis într-un cerc lipsit de creativitate.

La fel cum talentul, geniul şi originalitatea au fost caracteristici pentru aceştia, parte integrantă din fiecare a fost şi abuzul de orice fel. Practic documentarele promovează ca imagine generală pentru toţi lipsa de limite, dar ca element total negativ. Însă pentru a depăşi limitele omului mediu, omului normal, nu poţi face asta doar în creaţie, ci şi în distrucţie. Sunt părţi componente şi dependente una de alta într-un caracter, de aceea esenţa unei persoane nu poate fi negată, spunând că Jim Morrison ar fi trăit şi acum şi era la fel dacă nu ar fi avut vreun viciu.