Huxley

Prima dată am citit "Orb prin Gaza", aveam 14 sau 15 ani şi cartea îmi picase în mână fără să o aleg pentru ceva, fără să aibă o altă însemnătate decât numele autorului semnat pe coperta cărţii, Aldous Huxley. Îmi sărise în ochi într-o bibliotecă stufoasă pe care nu o mai răscolea nimeni, aşa că am luat-o acasă la mine şi am început să citesc. Din carte nu mai ţin minte mare lucru, ştiu doar că personajele au tot felul de experienţe narcotice, un text cu o aranjare puţin haotică şi o copertă cu o descriere absolut jenantă a autorului, "un scriitor marginal al culturii engleze în anii '30" (redare aproximativă), o minimalizare în care eu, acum, văd monstrul de manipulare şi cenzură din comunismul cultural. În fine, atunci ştiam că Huxley e omul care l-a influenţat enorm pe Jim Morrison, iar în comparaţie cu setea care mă făcea să caut elementele care l-au schimbat pe Jim, conta mai puţin ce găseam în prima carte citită pe care, probabil, nici nu aveam cum să o înţeleg atunci în adevărata ei formă.

Fără o impresie clară după "Orb prin Gaza", Huxley a trecut firesc undeva în urmă, au trecut câţiva ani până am regăsit pe o tarabă de anticariat "Frunze uscate". Din nou, o carte doar cu acţiuni banale, dar de data aceasta cu o construcţie complet unică a personajelor. Nu exista om pe care să-l fi cunoscut şi să nu îl pot încadra în marile tipare umane redate acolo, era o îngheţare a lumii pentru aproximativ şapte decenii, o lucrare rămasă - aşa am simţit eu - să sfideze evoluţia materială în favoarea unui spirit de neschimbat. Coperta am ignorat-o, era tot o ediţie tipărită prin anii 80. Apoi am citit de Huxley o colecţie de eseuri, "Şi restul e tăcere", nişte idei absolut geniale, "Punct. Contrapunct", o carte chiar mai completă din punct de vedere al tipologiei umane decât "Frunze uscate", un fel de continuare revizuită. Apoi "Geniul şi zeiţa" şi, în sfârşit, "Minunata lume nouă. Reîntoarcere în minunata lume nouă".

O carte despre o lume utopică în care totuşi prezentul şi viitorul social sunt pictate cu mare acurateţe. O carte care te revoltă nu prin finalul ei absolut logic (deşi poate pentru unii neaşteptat), ci prin drumul care duce la un final atât de clar, prin căile care compun mesajul de sfârşit, prin înglobarea iluziei de iubire într-un proces de descoperire personală cu moartea ca final aşteptat.
"Minunata lume nouă", o carte despre o lume care condamnă sau va condamna, într-un viitor cine ştie cât de depărtat, la izolare şi moarte orice formă de răzvrătire, de personalitate şi de singularitate. O lume care va aduce cu sine condamnarea la moarte a celui care nu se adaptează, care nu se integrează în procesul de standardizare.

Pe Huxley abia încep să îl descopăr...